Vali vorbeste putin despre el, suficient cat sa aflu ca ii place sa inoate, sa pescuiasca si ca intr-o zi ar dori sa vada Australia. In trecut, ii placea sa conduca motociclete si masini, dar de 13 ani le admira de la distanta sau, dupa caz, de pe locul din dreapta. Un accident de masina stupid si inutil, produs in apropiere de casa, l-a lasat imobilizat la doar 23 de ani. Dupa cateva luni in care nu s-a putut misca singur si in care nu isi concepea viitorul fara sa poata merge, acceptarea a venit brusc si a inlocuit refuzul initial. Au urmat ani de recuperare si chiar cativa pasi facuti cu multa vointa si efort fizic. Lipsa banilor si a aparaturii speciale l-a oprit, insa, sa mearga mai departe.
Prietenii l-au parasit in mare parte dupa accident, iar familia care l-a sprijinit neconditionat accepta inca cu greutate realitatea. Atitudinea oamenilor din jur si izolarea i-au provocat atacuri de panica la iesirile in zonele aglomerate si i-au limitat iesirile din casa la cateva plimbari ocazionale pe an. Treptat si-a invins teama de oameni, chiar si de cei care il trateaza cu mila, ignoranta sau indiferenta. S-a casatorit si incearca sa duca o viata cat mai normala intr-o societate nepregatita moral sau urbanistic sa accepte oameni diferiti, cu nevoi speciale. Mai putin in lunile de iarna cand nu poate iesi din cauza zapezii si in toate zilele in care bordurile sunt prea inalte, rampele prea abrupte si usile prea inguste.
